si cand stai si reflectezi… la tine si la cei din jur…
Stiti? M-am saturat sa gandesc, sa reflect la ce se petrece in jur. Oriunde ma duc oamenii de destainuie… Si stiti care e marea problema? nimeni nu da vina pe el insusi. si nici macar asta nu e marea problema despre care scriu acum… Viata noastra e un amalgam de ganduri, prejudecati, insinuari, ganduri razbionice, intrebari existentiale, fapte, lucruri, pe care le dorim doar pentru ca sunt impsibile. Si in orice clipa ne gandimne intrebam “de ce”?
“de ce nu-mi raspunde?”, “de ce a facut asta?” , “de ce m-a dat afara?”, “de ce mi-a spus asta?”, “de ce sunt eu asa?” , “de ce… de ce… de ce…”
si avem in esenta noastra un mod de a ne plange incredibil… poate problema e la noi… mi-am pus si eu intrebarea asta… “oare nu eu am gresit?” . Raspunsul nu e important… poate nici pt voi daca va intrebati aceeasi chestie. ne amcinam atat de mult incat uitam sa mai traim, sa mai actionam, sa ne bucuram, … odata cu secolul vitezei, am uitat sa mergem pe jos… si nu ma refer la expresie de a merge pe jos la propriu… ci la figurat. sa mergem pe jos sa fim cu picioarele pe pamant si sa actinam natural in loc de ne amagim cu ganduri inutile.
Vrei raspunsurile?
intotdeauna iti place sa ai ceea ce nu recunosti ca iti place, ce te face sa suferi… involuntara treaba
ceea ce iti place si il privesti ca un ideal, il ai dar nu il vezi… e prea aproape…
ne este mai usor sa dam vina pe ceilalti…
apreciem lucrurile doar atunci cand nu le mai avem… “este vreme…”
In fine… poate nu a fost foarte concludent articolul asta… l-am scris pe moment …
